Dispari ca o furtuna-n largul marii scufundata;
În niște păsări fără de hotar,
Dispari spre clipe pline de coșmar.
Dispari în liniștea uitata.
Când caut sa te strâng în brate,
Te rupi din cer și vii de ma cuprinzi.
Iar când sărutul tău îmi da speranțe,
Tu iară pleci. Asa mereu ma minți.
În gând am pur și simplu ☀ soare
Când tu răsari din negura albastra,
Iară când pleci e doar pură ninsoare
Un viscol crunt pe frunte îmi apasă.
Nu știu, iubite, ce zi a fost, de-i noapte, de-i trecut,
Dar chipul meu, privindu-se-n răstimpuri,
Realizează ca nu te-a mai văzut..
De ani, secunde sau chiar anotimpuri.
Mai zici ceva sau taci, sa cred ca ai murit?
Obrajii îmi sunt trași, iar buzele uitate,
se pare c-am îmbătrânit.
Se poate??
Am ochii încă verzi; speranța
c-am sa dispar și eu
și gata.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu