Minune!

:)

In noapte din spre ziua cuvantului apus
In clipa dinspre noaptea ocoului strapuns
In ceata dinspre luna si dintre nori plouati
In veci, spre batatura si printre vechi copaci
In roua diminetii si in desisul gol
In carul tineretii si in al meu amor
Te-ascunzi Minune calda, te-ascunzi langa cuvant...
In lumea ce dispare orice cuvant greu spus...
Si din pamant Minune, de-ai fi ca sa apari
Te-oi strange strans de mana, sa stai sa nu dispari!
Si in mireasma vietii plina de amintiri
Eu te-oi pastra Minune...Cuvant cald si senin!

Si-i pentru tine!...Un dans

Si intr-o seara cu norii pe cer
Si intr-o noapte... aproape cu ger
Si cu o melodie de dragoste-n fundal
Dansam pe niste scari... Dansam, doar noi eram.
Si m-ai luat asa, plapand, usor in brate
Si ma dansai usor, usor si mai departe...
Si-aveai un glas duios si plin de mangaiere...
Eu am cazut pe loc in gandurile mele.
Si-ti tremuram in brate si fiori reci miscau,
Picioarele-nmuiate-n “ring de dans” dansau.
De frig m-am incalzit cand mi-ai atins privirea,
Cu-a ta privire calda mi-ai redat fericirea...
Si mana ta cea calda pe umar m-a atins...
Atunci simtii durerea, ce-n suflet s-a aprins.
Acea durere dulce, fara de vreun raspuns,
Acel sentiment care la inim-a ajuns.
Parca strangeai mai tare al meu trup lang-al tau,
Parca-nnotam in mare si iti zambeam mereu.
Eu te strangeam de mana, nu vroiam sa te las...
Si dorinta nebuna, mai vroia inc-un pas...
Dar mintea mea ciudata, care gandeste-aiurea
Spunea sa stau asa, doar sa-ti privesc privirea...
Si buzele-mi cereau sa vin tot langa tine
Sa vin lang-ale tale... sa le sarut... Nebune
Dorinta mea crestea, dar cand sa indraznesc ...
Muzica se-opri. Ne-am dezlipit firesc...
*Zetu Corina-Elena ( Imagine net )

Toamna blestemată!

Un strop de picuri de argint şi cred c-un strop de apă
Au răsărit ca din pământ şi au facut o groapă...
Tristeţe mare mai era... Şi-un plans fără culoare
Un palid cânt se arăta şi se-ascundea în mare.
Era şi frig si ploaie rară...şi-un scâncet de copil
Se auzea, simţea durerea ce se stingea tiptil...
Fiori de milă te luau şi se-nmulţeau într-una
Şi răsuflări calde zăceau cu miile, nu una!
Şi-n ochii vechi, bătrâni şi goi se rup acele zile
Pline de calde ploi, de gânduri mii, senine.
S-a dus o Vară... S-a dus... S-a dus, s-a vestejit
Precum o frunză Toamna... Precum un gând strivit.
Şi groapa mare, albă şi plină de iubiri
E plin-acum de Vară şi plâng din desparţiri.
Şi o vioară-ncet aduce-a ei durere...
Se stinge şi în piept e-o luptă în tăcere...
Dar o culoare sumbră apare şi aşteaptă...
Se uită... Şi zâmbeşte... E dezgustată parcă...
Se-apropie de groapă şi râde-ngrozitor
Cu fruntea ei ciudată cu-n glas nemuritor
Ea ţipă :” Plecaţi! ” Şi cu a ei mânie apucă de pământ
Şi-aruncă înspre groapă.... O bagă în mormânt!
Iar Vara... Plutind într-o beţie...
Cade ca moartă...Ca-ntr-o melacolie
Ochii ei mari, inchişi îi sunt acum de moarte
Şi oameni plang amar... jelind-o mai departe...
* Zetu Corina - Elena