"Inceput"...:)

Si e sfarsit de Decembrie... sfarsit de an... si totusi e un inceput... :)....
Am smuls perdeaua de la fereastra casei mele si am lasat loc Soarelui... e Soarele care-l asteptam... Nu ma topeste cu a lui caldura... nu ma ingheata cu a lui privire... ci ma linisteste si ma face sa-l privesc...la infinit!.... Un Soare viu....ce incepe a ma cunoaste... la fel si eu... incep sa il cunosc...
Cred ca-mi va lumina de acum...privirea, gandirea, inima!
... raman clipe multe in urma, dar vreau sa le pastrez si pe acelea... undeva acolo...:) Scrise pe un caiet sunt toate... asa sunt sigura ca mi le voi aduce aminte, le voi povesti si... repovesti:) Fiecare capitol are un titlu... si fiecare titlu reprezinta o parte din viata mea.... Acest caiet il inchid acum... nu-l sigilez, nu-l ascund...:) ... mi-l pun in biblioteca si-l voi pastra ...
Acum incep a scrie o a doua carte... si voi incepe cu acest... “Inceput“... Un inceput in..toate:)...
Rasaritul Soarelui imi va umple inima cu.. mii de razee :).... raze caldute, care-mi ofera zambet pe chip si...fericire in suflet!... Sper ca acest Soare sa lumineze acest “ Inceput”...pana la “ Sfarsit ...” :)....
Si... sfarsit de Decembrie e... si sfarsit de an... dar... e Inceput! :) ...


Pentru tine... e....
Tu! ;x

... :):):)

...e frig...
simt cum mi se opreste sangele in vene...simt cum inima isi opreste bataile...
simt cum se opreste totul...
rotile masinelor raman neclintite... mii de lumini se aprind, se sting, se coloreaza si ne zambesc....:)
noapte rece... dar e cald... e cald si bine...:)
linistea noptii imi opreste in gandu-mi sute de imagini... imagini neintelese...desi zic ca e bine, sunt multe chestii de care simt ca nu ma pot atinge... simt ca ceva nu merge bine, ca undeva gresesc...
simt ca pe drumul vietii uneori calc cu pasi prea repezi...uneori prea lenti... si alteori am si senzatia ca mi se impletesc picioarele si ma impiedic...

nu stiu ce sa cred.. e putin ciudata situatia:)...
insa ma sustine speranta...si tu! pentru ca tu esti motivul pentru care nu-mi pierd sperantza! :)... si spun asta din multe motive! pe care, poate ti le voi spune... doar tie!...candva...



acum Ninge!... frumosul omat straluceste... omat rece... dar mi-e cald!!

**** Lasa-ma sa...te iau de mana... sa te privesc... :)... tu! ... si pune-o melodie.. fa-mi pe plac... fa-ma sa-ti zambesc...fa-ma sa rosesc... !!

***

Putin timp pana maine... putin timp pana ieri...
Picioarele mele pe spinarea ta pasesc...pasii marunti in cerc sa rotesc...se opresc!
Ohh, dulce om!...In tine ma regasesc, misterul viu gasesc, lumina prezentului privesc...
privindu-te nu obosesc, ma intreb doar ce gandesti, ce crezi, ce vrei, ce astepti?
Spune-mi da ori ba!... Mai astept mult?...spune-mi!!
Cu al tau glas, la inima-mi ajungi!... Offf tu, om ce esti! ...

Creator!...

esti tu....

Fiecare clipa, minut, secunda...
Imi umple inima de “ tine “...
De ce?
Am oprit ceasul... l-am pus pe masa
Si il privesc...
Vreau si eu sa ma opresc
Sa nu ma mai gandesc
Si sa ma prafuiesc...

Insa gandind la tine
Cu mainele reci incep a scrie...
Incep a desena litere pe-o hartie
...



Iti simt parfumul..
Miros plin de amintirea ochilor tai
de...ieri si,
de dulcea lor inchipuire...
off...dorinte sute navaleau...
si-mi povesteai...
iar chipul... oo , minunat pictat
mi se-arata in fata-mi alba de frig
eu doar zambeam
si aprobam... dar
plecata pe alt taram eram...


Copile...
Atata tin la tine...
Atat de mult ma bucuri!!
Si mi-au ramas imagini
cu al tau zambet viu,

cand glasul ti-l aud ...renasc
si ma-nfior
si ma cutremur...

si ... ale tale degete
mi-au atins mana...
Dumnezeu mi-e martor..
Chiar era sa cad...
Sa ma scufund in marea de zapada.
Si-am rosit... si nici cuvant n-am scos...
Imi tremura carnea pan’la os...
Nu mai doream sa-ti dau drumul ..mai vroiam
Sa-ti simt caldura
Si pulsul... ce usor era...

Off suflete ...nemuritor vei fi
cu-a ta pasiune in a povesti
oamenilor fara a vorbi
vei putea trai... si
repovesti... pan’ la infinit
tot ce ai gandit...

secunde grele...ani grei
vor trece de acum... stiu
tu mi-a zis ceva
si...chiar ca m-am gandit
dar mi-e imposibil
sa raman asa... :(...
crede-ma, dorinta
creste iar si iar si iar ...si iar...

om de cuvant mi-s... dar
cred ca am omis...
in asa ceva sa-mi controlez dorinta
nu ma pot baga... e vorba de ce simt
nu de ce gandesc...
off tu, om ce esti...

Paradoxul zilelor noastre

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem:
clădiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrăzi mai largi, dar minţi mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin;
cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puţin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai puţin timp;
avem mai multe funcţii, dar mai puţină minte,

mai multe conştinţe, dar mai puţină judecată;
mai mulţi experţi şi totuşi mai multe probleme,
mai multă medicină şi totuşi mai puţină sănătate
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea puţin,
Conducem prea repede,
Ne enervăm prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obosiţi,
Citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor si
ne rugăm prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne cîştigăm existenţă, dar nu cum sa
ne facem o viata,

Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.

Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.

Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
...

Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.

Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC"
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.

Fă-ţi timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai.
FĂ-ŢI TIMP...

de BOB MOOREHEAD

...!?

si mai am atatea de scris...
sa mai scriu?...
raspunde-mi! ...
sunt prinsa in panza intrebarilor ce nu le gasesc raspuns...deocamdata...
ma ajuti tu?...

ajuta-ma! :)... sa mai scriu?

Noapte fara somn!...

Cand vedea-vei tu aceste randuri sa stii ca...nu am somn...
Sugrumate-mi sunt zilele, atunci cand nu-ti pot vorbi...Sugrumate-mi sunt si clipele cand te vad zambind...sigrumate-mi sunt noptile cand nu pot dormi...dar mai sugrumate-mi sunt visele, cand nu apari in ele...
De ce toate astea? de ce nu-ti pot spune ce e cu mine?
Oare de ce nu indraznesc?

cred ca mi-e frica sa nu te dezamagesc...cred ca mi-e frica de raspunsul tau, de linistea pe care o vei lasa, de gandurile pe care le vei avea...de reactia ta!
off... Cand vei privi in jurul tau ca sa vezi ce se intampla de fapt? ...

hai... canta-mi cantul pe care doresc sa-l aud... OCHII tai...

Jurnalul de "Ieri".... 7

salut, priviri, zambete.
Voci, rasete, dorinte, cuvinte...
Ganduri, idei, teama, tristete
Si "ramas bun"... Spus cu blandete...
:)
off, esti tu! Ia-ma de mana! Deschide OCHII!

:)...!...

M-am oprit din scris... Las cateva randuri goale si...continui!

Imi las din nou gandul sa plece ... Sa colinde drum lung ca sa ajunga unde vrea!
Eu voi scrie!
Acum zambesc. In asfintitul soarelui se nasc noi zambete... Gandul mi-a spus ca e si ZAMBETUL TAU! :) ...
Pe zapada rece ma arunc, raman neclintita pentru o vreme, si gandesc... nu stiu unde :). Dar ma trezesc cu privirea spre Copacul din curte, care la lumina lunii pare un om trist, singur, infrigurat si gata sa cada ca mort! Un om care cere ajutor...

Insa mi se pare doar :)... copacul indragostit de Luna sta si-o priveste intreaga noapte...trist ca nu poate sa o ia de mana si s-o plimbe printre stele... Luna cu ochi de gheata priveste la el... si lacrimi, cristale mii parca incep sa-i cada:)
Frumos! :)... Dragoste!


Zapacita incep sa rad ca un copil si arunc cu zapada inspre cer. As vrea sa vad din nou ninsoare... fulgi mari cazandu-mi pe fata...
:) ma ridic de jos si ... scuturandu-mi omatul de pe haine intru linistita in casa...

Gandul ajunge si el linistit inapoi si ma face sa-mi reamintesc a ta privire:)...
Oare... Intelegea-ma-vei vreodata?... Deschide OCHII si da-mi un semn!

! ...

**As vrea sa-mi iau cateva amintiri si ceva vise... sa le leg strans cu o ata rosie, sa fac o funda mare si apoi cu ele in mana...sa plec...
M-as duce sa mai colind o data satul plin de oameni dragi si minunati...m-as mai duce o data prin locurile unde am colindat vara cu prietenii si as culege florile de pe camp, la fel cum faceam atunci...si le-as prinde pe cer...cu bolduri mari, aurii... ca amintire.
Pe jos as perinda noapte si zi... as urca muntii si dealurile... as trece apele cu talpile goale, cu inima goala, cu sufletul gol, cu glasul stins... Cand voi ajunge in ocean...ma voi opri o clipa... Mainile spre cer le voi ridica si cu toate puterile voi arunca...legatura cu amintiri si vise... peste intreg oceanul.... si brusc imi voi intoarce privirea spre... locul de unde am plecat...
Ma voi intoarce inapoi... pe un drum diferit...fara a avea habar macar cine sunt...
Voi fi un alt “eu”.... insa voi sti ca am un singur gand... acela de a te lua pe tine! Te-as lega la ochi...apoi te-as urca intr-un tren si... NU ti-as spune nimic tot drumul... te-as tine doar de mana... si te-as lasa doar pe tine sa ma intrebi “ unde mergem?”... eu doar voi schitza in zambet!...
Voi vrea sa ajung pe malul unui lac!.... Acolo mi-as dori sa gasesc o barca... Te-as ruga sa pasesti in barca... dupa voi urca si eu si ne vom aseza... Cand barca lin va incepe sa se miste... atunci voi dori sa iti vad privirea... OCHII tai! Tu vei fi cuprins de o ciudata stare... vei zice ca am innebunit, ce e cu mine... eu insa... doar iti voi zambi... si voi zice “ trebuia sa fac asta... nu gaseam alta solutie... mi-era practic imposibil sa spun ceva...cu atata lume in jur”...
Apoi...tacere..Eu : “ Am sa iti spun atatea... Tu taci! Nu zi nimic... doar asculta-ma! Asculta-mi privirea... vei reusi sa-ti dai seama de multe...nu vreau sa vorbesc...mi-ar fi prea greu, vreau doar ca tu sa ma intelegi ”...
Si voi astepta mult timp ca tu sa zici ceva... dar in zadar.. ma vei privi doar...
Ridicandu-ma in picioare voi vrea sa ma arunc in apa... voi vrea sa inot pana la mal si apoi sa fug... insa tu ma vei opri... ma vei lua de mana... si... “ stai! ... “***
si... ma trezesc!
A fost un vis ... insa:)... mi-as dori sa devina realitate!


Deschide ochii si priveste in jur! :)... Atat, te rog ...!

.........

Nebune! Cu faţa pictată de zâmbete, cerşesc o rază de soare, îneca-mă-voi în ceaţa de fum cu lacrimile-i sărate şi lupta-voi prin pace cu mâinile goale, cu fruntea descreţită şi cu glasul stins abia auzit de tine... om al neînfricate-i lumi inexistente, în dorinţa de a te doborî...
Dar vei cădea singur, fără a mă chinui să mai zic ceva...
Cruda viaţa care-mi va înceţoşa privirea mă va face să îmi sap singură groapa plină de frustrări şi idealuri neatinse vreodată. Când lumina mi se va stinge... privirea-mi va rămâne neatinsă, lăsată să vadă Adevărul şi Dreptatea pe care grăit-am atunci... Când glasul tău, nebune...mă va striga pe nume, nu-mi voi întoarce cepul nici ca să văd măcar cine-i... Simţi-voi, aer rece şi voi realiza... că esti tu! Doar tu! Numai tu! (Multumesc ero!:)...)
Iar gandul ?...nici gândul nu mi-l voi mai chinui cu tine...
Îţi voi mulţumi doar că m-ai ajutat să-mi scriu durerea...suflete trist de nimic... măcar asta mă face să mai văd un răsărit ...din intreaga poveste...

Prea crud... şi râd
Dezastru,avalanşă şi pămant
Doar călători plecând
Spre nicăieri.. mergând, “iubind?...:)”

Timpul...mort.

Opri-s-ar timpul in gandu-mi secetos
Opri-s-ar timpul... in ceas misterios...
Opri-s-ar timpul atunci cand te privesc...
Opri-s-ar timpul atunci cand iti zambesc!

Un ceas si-o ora...atat eu mi-as dori
Sa se opreasca timpul far-a mai clipi...
Sa se opreasca timpul privind in ochii tai
Sa te opresti si tu... privind doar la ai mei!

Daca-mi voi putea misca mainile...
Ti-oi prinde chipul si ti-oi opri gandurile
Ti-o prinde mainele si viata le voi da...
De-i timpul mort... noi il vom invia
Doar pentru noi... de vei accepta
Si multumiri din suflet...poate iti voi da.

Cand mainile tale din nou se vor misca
Cuprinde-ma... si strange-ma.. drumu’ nu imi da
Opri-s-ar timpul oare... pentru a fi “noi”...
Sau merge inainte... sa fim doar calatori?

Continuarea inceputului...

Si sunt multe alte chestii... Am in minte o dezordine de nedescris. Imi sunt furate ganduri, idei, zambete chiar si tristetea imi este furata!... Raman asa, intr-o continua ceatza si nu indraznesc parca s-o feresc ca sa-mi vad drumul... Furate mi-au fost si visele... Nu vreau sa dau timpul inapoi, asta ar insemna sa fug de responsabilitate, insa vreau sa-l infrunt... nu am curaj. Dezordinea mintii mi-a intunecat privirea... M-a facut sa ma apropii din ce in ce mai mult de prapastie... Stiti voi; prapastia vietii, in care daca veti cadea vreodata, sa stiti ca...foarte greu veti reusi sa va ridicati. Nu vreau sa cad! Imi voi mentine echilibrul, cu ochii inchisi, dar mi-l voi mentine...
In albastrul norilor de dincolo de cer e cealalta culoare...O firmitura de speranta, o picatura din intreaga lume sau cred ca un fir dintr-o firmitura de picatura, ma face sa zambesc...Un zambet inecat in alb si-un salut pictat cu soare, cu mare, cu flori, ma fac sa clipesc des... Si iar e-acea privire...ce mi-o doream s-o vad... Privirea ceea calda, ce pentru mine e plina de fiecare data de o licarire... Un alt cuvant rostit cu o caldura-n glas, ma face sa-mi cobor un strop de plans pe fatza. Si-o amintire imprimata-n glas, si-o amintire pusa pe o foaie lasa loc randurilor goale...si stiu ce spun...nu pune intrebare... Cu proza mea, cu versurile mele si cu imaginea facuta de mainele lui mi se deschide lumea ce mi-o doream de multa vreme...
:)) vaai si visez in continuarea inceputului si in sfarsitul inceputului...si continui sa continui si continui... si zambesc :)

Minune!

:)

In noapte din spre ziua cuvantului apus
In clipa dinspre noaptea ocoului strapuns
In ceata dinspre luna si dintre nori plouati
In veci, spre batatura si printre vechi copaci
In roua diminetii si in desisul gol
In carul tineretii si in al meu amor
Te-ascunzi Minune calda, te-ascunzi langa cuvant...
In lumea ce dispare orice cuvant greu spus...
Si din pamant Minune, de-ai fi ca sa apari
Te-oi strange strans de mana, sa stai sa nu dispari!
Si in mireasma vietii plina de amintiri
Eu te-oi pastra Minune...Cuvant cald si senin!

Si-i pentru tine!...Un dans

Si intr-o seara cu norii pe cer
Si intr-o noapte... aproape cu ger
Si cu o melodie de dragoste-n fundal
Dansam pe niste scari... Dansam, doar noi eram.
Si m-ai luat asa, plapand, usor in brate
Si ma dansai usor, usor si mai departe...
Si-aveai un glas duios si plin de mangaiere...
Eu am cazut pe loc in gandurile mele.
Si-ti tremuram in brate si fiori reci miscau,
Picioarele-nmuiate-n “ring de dans” dansau.
De frig m-am incalzit cand mi-ai atins privirea,
Cu-a ta privire calda mi-ai redat fericirea...
Si mana ta cea calda pe umar m-a atins...
Atunci simtii durerea, ce-n suflet s-a aprins.
Acea durere dulce, fara de vreun raspuns,
Acel sentiment care la inim-a ajuns.
Parca strangeai mai tare al meu trup lang-al tau,
Parca-nnotam in mare si iti zambeam mereu.
Eu te strangeam de mana, nu vroiam sa te las...
Si dorinta nebuna, mai vroia inc-un pas...
Dar mintea mea ciudata, care gandeste-aiurea
Spunea sa stau asa, doar sa-ti privesc privirea...
Si buzele-mi cereau sa vin tot langa tine
Sa vin lang-ale tale... sa le sarut... Nebune
Dorinta mea crestea, dar cand sa indraznesc ...
Muzica se-opri. Ne-am dezlipit firesc...
*Zetu Corina-Elena ( Imagine net )

Toamna blestemată!

Un strop de picuri de argint şi cred c-un strop de apă
Au răsărit ca din pământ şi au facut o groapă...
Tristeţe mare mai era... Şi-un plans fără culoare
Un palid cânt se arăta şi se-ascundea în mare.
Era şi frig si ploaie rară...şi-un scâncet de copil
Se auzea, simţea durerea ce se stingea tiptil...
Fiori de milă te luau şi se-nmulţeau într-una
Şi răsuflări calde zăceau cu miile, nu una!
Şi-n ochii vechi, bătrâni şi goi se rup acele zile
Pline de calde ploi, de gânduri mii, senine.
S-a dus o Vară... S-a dus... S-a dus, s-a vestejit
Precum o frunză Toamna... Precum un gând strivit.
Şi groapa mare, albă şi plină de iubiri
E plin-acum de Vară şi plâng din desparţiri.
Şi o vioară-ncet aduce-a ei durere...
Se stinge şi în piept e-o luptă în tăcere...
Dar o culoare sumbră apare şi aşteaptă...
Se uită... Şi zâmbeşte... E dezgustată parcă...
Se-apropie de groapă şi râde-ngrozitor
Cu fruntea ei ciudată cu-n glas nemuritor
Ea ţipă :” Plecaţi! ” Şi cu a ei mânie apucă de pământ
Şi-aruncă înspre groapă.... O bagă în mormânt!
Iar Vara... Plutind într-o beţie...
Cade ca moartă...Ca-ntr-o melacolie
Ochii ei mari, inchişi îi sunt acum de moarte
Şi oameni plang amar... jelind-o mai departe...
* Zetu Corina - Elena

Soare, Clipă, Cuvânt!

Şi un nor de-ar fi să mă întoarcă din drum, mă întorc
Şi o lacrimă de mi-ar cădea din senin, nu o şterg
Şi un fulg de ar veni la mine, acum vara
L-aş păstra pentru-atunci, când va veni iarna...
Şi-un răsărit în care Soarele-ar apune
Pentru mine, simplu gând ar fi o minune...
Şi dac-o Clipă aş vrea acum s-o leg
Mi-aş pune-o-n sân ascunsă, de frică să n-o pierd ...
Şi dacă vreun Cuvânt mă va dezamăgi
L-oi scrie pe-o hârtie şi l-oi rostogoli...
Te iubesc Soare! : )... Te iubesc Clipă! : x...Te iubesc Cuvânt! : *
*Zetu Corina- Elena

Panteism

Tu care porţi spre cimitir
Când jerbe mari de trandafiri,
Când albe crizanteme,
De nu te-ai teme
Şi n-ai avea de moarte frică,
Ai şterge lacrima ce-ţi pică
Şi-ai scutura în vântul serii
Florile durerii,
Simţind că-n darul ce le porţi
E viaţa vie din cei morţi.

Tu nici nu crezi
Că cei pe care mergi să-i vezi
Etern într-înşii n-au avut
Decât al corpurilor lut.
În ei pe tine te iubeşti:
Cu toată faţa ta cea tristă
Şi-nduioşările din glas,
Din al lor suflet n-a rămas
Decât durerea-ţi egoistă:
Tu nici nu crezi
Că cei pe care mergi să-i vezi,
Chiar de-i iubeşti,
De-i plângi, pe tine te jeleşti.
Dar ei sunt morţi ca trupul lor
De care ochii jalnici fug,
Iar din smintitul tău amor
Şi-atâtea vise mincinoase
Azi ce mai e? un pumn de oase,
Un pumn de oase-ntr-un cosciug...

Dar soarele ce moare, încă
Mai râde-n pomii înfrunziţi,
Şi-n seara clară şi adâncă
Mai cântă râul: auziţi!
O, voi ce mai trăiţi o clipă
În ritmul vieţii şi-al iubirii
Lăsaţi pe morţi în groapa lor
Să-ndeplinească legea firii.
Şi voi, în pripă,
Sorbind mirosul primăverii,
Din vântul care mişcă merii
Înfloriţi,
Veţi bănui într-o aripă
De pasăre ce trece
Ca un fior,
În umbra unui nor,
În picul rar de ploaie rece,
În vânt când mişcă trandafirii,
Că morţii voştri din mormânt
Sunt: apă, umbră, floare, vânt!
* de Cincinat Pavelescu

Apa si verde :)

Singur...

Note :x

În sunete dansezi cu pasi marunti :X …
Calci pe note scurte sau oare lungi?
Strivesti petale de note subţiri…
Si canti la vioara,simti ca te ridici !
Iubesti zgomotul ce lin a palit…
Iubesti melodia pe care-ai pasit
Si-o lacrima uda, sarata si moarta…
Re-nvie-o nota pe-o foaie alba, uitata…
*Zetu Corina- Elena

Apus si rasarit

Ramasitele raman in urma
Iar eu am renascut...
Amintirile le-am pus intr-o punga
Si le-am aruncat, spre un alt apus...
Un apus mort,
Plecat spre alta lume...
Fara de noroc...
Cu vise prea nebune...

Acum reinviata
Cunosc un alt pacat
Iubire-adevarata
Spre-un rasarit curat...
Un rasarit aievea
Nascut din puritate
Un rasarit ce vrea
Sa mearga mai departe!

Nu e pacat de stau
Bine si ma gandesc...
E doar iubirea-n sine
E ceva stramosesc...
Ce tine de iubire
Si-apoi de rasarit
Apoi tine de dragoste
Si de cel iubit: )

Apusul e departe..
Nu poate sa m-ajunga
Cel vechi o ia-nainte
Nu se uita in urma...
Asa e si in viatza
De se inchide-un drum
Noi tre` s-avem sperantza
Ca nu se termina acum! : )
*Zetu Corina - Elena

Infinit...

Crezi în puterea cuvântului?

Crezi in aripile infinite ale vântului?

Crezi că lumea te poate face să îţi pierzi mintea?

Crezi că tu poţi salva acum şi mâine lumea?

Crezi că zâmbind poţi să mă faci să zâmbesc?

Crezi că dacă mă priveşti frumos eu ma indrăgostesc?

Crezi în dulcele cuvânt spus din suflet

Sau crezi doar în minciuna dintr-un singur plânset?

Crezi că aripile infinitului te vor ajuta să zbori

Sau crezi că ele se vor rupe şi-ai să cazi, să mori?

Nimic nu trebuie să crezi din ce eu am scris

Trebuie să-nveţi ce-nseamn-un vis...

Trebuie să ştii, să ai un răspuns

Şi trebuie să crezi în ce ai de spus...

Dar oricum ar fi nu vreau ca tu să crezi

Că acele aripi ale infinitului te vor face să pierzi...

Din contra, te vor ridica...

Doar ştii că aşa ne e viaţa !

Drumul Infinitului

M-aş arunca de pe un pod înalt
Şi aş zbura
spre lumi negre şi ascunse-n cenuşă
spre zile albe
şi invers privesc spre uşă

e ciudat...lumi ciudate!
şi sărman...sărman copil...mă doare
Privesc...dar intuneric e
Podul s-a sfârşit
mi-am agaţat aripile de un infinit
un infinit pustiu, de mult apus
m-am agaţat şi uşor le-am rupt!

Am pierdut? Dar cum?
mă-ntreb şi oare
spre ce nenorocire mă învârt?
E prea ascuns în aer
Sub mreje ciudate fără de culoare
Acest vis...

Aripile mi le-am pierdut..
Le caut..nu-s în viaţă
Le simt!
Sunt eu? De ce?

Eu m-am pierdut de mine
şi mi-am părăsit...
Acel corp, minuscul...mic
Nu îl mai vreau !
...am sufletul liber
şi e unde vrea el
Fie acolo..sau poate aici
Chiar de-i lânga tine
Sau nu
El e al meu...e sufletul meu!

Trupul ţi-l las
Nu-l mai vreau
E prea comun!!! şi mă doare să văd
Că toţi şi-l nenorocesc
Măcar eu am scăpat de el
Imi hrănesc doar sufletul...poate cu mister
Fie cu dorinţe
Fie cu aer!!!

Nu mai ştiu ce vreau
Poate doar să zbor
Nu ştiu de sunt vie...sau poate că-s mort?
şi dacă sunt moartă am sufletul viu
Legat acum de-o aţa subţire şi fină
şi vrea să mă scape, să-nchid-o cortină

Dar eu???
Eu nu vreau! îmi vreau sufletul viu
şi corpul plecat
şi să mă arunc de pe un pod înalt!!!

şi cred că vreau să zbor spre zile albe
Fără ţipete sau zile-ntunecate.
Fără copii sărmani...fără suflete ciudate
Fără cuvinte greu de inţeles
Fără trupuri înnodate
Fără nimic
Doar cu o viaţă
Spre un infinit.
Şi aripile mi le cos
Cu-n ac şi aţă albă
Şi vreau să zbor spre-un infinit
Eu vreau să zbor în grabă

De-ar fi să cad
Să mă ranesc
Să nu te uiţi la mine
Poate sunt slab
Dar dovedesc
Că vreau să-mi fac un bine

De ce " Aripile Infinitului " ?

Am ales titlul "Aripile infinitului" pentru că vreau ca acest blog să fie ceea ce mi-am dorit de multă vreme. Am vrut cu ceva timp în urma să îmi fac un blog, dar nu eram pregătită, nu ştiam cum să-l fac, pentru ce să-l fac...mie mi se pare de atunci că a trecut foarte mult şi am reuşit acum să îmi pun ideile în ordine, gândurile şi astfel să incep să scriu pe aripile infinitului poeziile şi creaţiile mele, dar nu doar atât.
Sunt multe de spus, dar pe parcurs voi avea timp să le spun pe toate ; acum e doar începutul.