joi, 2 septembrie 2010

Toamna blestemată!




Un strop de picuri de argint şi cred c-un strop de apă
Au răsărit ca din pământ şi au facut o groapă...
Tristeţe mare mai era... Şi-un plans fără culoare
Un palid cânt se arăta şi se-ascundea în mare.
Era şi frig si ploaie rară...şi-un scâncet de copil
Se auzea, simţea durerea ce se stingea tiptil...
Fiori de milă te luau şi se-nmulţeau într-una
Şi răsuflări calde zăceau cu miile, nu una!
Şi-n ochii vechi, bătrâni şi goi se rup acele zile
Pline de calde ploi, de gânduri mii, senine.
S-a dus o Vară... S-a dus... S-a dus, s-a vestejit
Precum o frunză Toamna... Precum un gând strivit.
Şi groapa mare, albă şi plină de iubiri
E plin-acum de Vară şi plâng din desparţiri.
Şi o vioară-ncet aduce-a ei durere...
Se stinge şi în piept e-o luptă în tăcere...
Dar o culoare sumbră apare şi aşteaptă...
Se uită... Şi zâmbeşte... E dezgustată parcă...
Se-apropie de groapă şi râde-ngrozitor
Cu fruntea ei ciudată cu-n glas nemuritor
Ea ţipă :” Plecaţi! ” Şi cu a ei mânie apucă de pământ
Şi-aruncă înspre groapă.... O bagă în mormânt!
Iar Vara... Plutind într-o beţie...
Cade ca moartă...Ca-ntr-o melacolie
Ochii ei mari, inchişi îi sunt acum de moarte
Şi oameni plang amar... jelind-o mai departe...
* Zetu Corina - Elena

Un comentariu:

  1. minunta:) toata aprecierea mea:> TE IUBESC MAXIM SCUMPA MEA:>

    RăspundețiȘtergere