...Sub a ta umbrelă, iubite, păşim amândoi
si cu-a ta iubire mă îmbrac şi cad ploi.
Şi-i tacere deasă rămasă în amurg...
Las al meu cap, pe al tău umăr...să cad-aşa mut.
Nu-nţeleg ciudata emoţie a mea...
si imi las privirea să plece spre a ta...
Găsesc atunci pe tine cu sufletu-ngropat
În alba fericire ce te-a orbit curat...
Te strâng atunci în braţe... te strâng şi îmi răspunzi
c-o-mbrăţişare caldă şi-ncepi să mă săruţi...
Şi palma mâinii tale o simt pe faţa mea
ce arde tare, tare...eu sunt iubita ta...
Şi ale mele mâini cuprind tot capul tău...
Şi te privesc...zâmbesc şi...eşti iubitul meu!
Arunci umbrela către apusul ce-a plecat...
Şi-atunci opreşti şi ploaia ce trupul mi-a udat.
Senin aduci în faţa-mi ce radiaz-acum
Întregul cer albastru... e noul nostru drum...
Şi Soare nou răsare... iar noi, noi doi furăm
razele lui calde şi-n suflet le păstrăm!
