Ploi de toamna

Ploi de toamnă...
Picuri o sută chiar două...ori mii...
Picuri ce-mi cad şi tu nu mai vii.

Rămas-am în urmă cu timpul de ieri
Şi acum mă rezum doar la ziua de mâine
Ca o ploaie de toamnă ce cade peste mine...

Ploi de toamnă
rece, tristă dar plină de Soare...
ce-mi fură incet pata ce îmi dă culoare...

Rămas-am în ziua de ieri cu gândurile toate
Dar mi-am revenit si-acum e mâine nu azi...
Am grijă de mine, de ploaie ...tu vezi să nu cazi!

Ploi de toamnă
Rămas-au de azi inecate
Fără de picuri si făr' de-acel Soare in noapte!

Imi inchid...deschid ochii

“Sunt o fiinţă solitară, aflată pe o stâncă tăiată din propriu-mi trup.” (Jeanette Winterson - "Scris pe trup")

Sunt plictisită, vinovată şi cad...
Lovesc ale mele mâini de Soare…
Stânca tăiată din propriu-mi trup mă doare…

Îmi închid ochii…


« Lasă-mă să-mi cânt până adorm…
pot să adorm pe paşii melodiilor cântate de mine
şi pot să mă trezesc …atunci când mă opresc din a cânta…
Pot să-mi aprind şi singură lumina sufletului
si o pot stinge… când nu mai respir…
Deci pot şi pot şi vreau şi zic… şi tac … »

Îmi deschid ochii…

« Şi pot, dar e departe de realitate…
îngheţ spre Soare…
Fiinţa-mi solitară mă omoară…
Privirea îmi arată un drum pietruit de flori…
şi gându-mi înceţoşat îmi alunecă spre…spre infinit ! »