Si-i pentru tine!...Un dans

Si intr-o seara cu norii pe cer
Si intr-o noapte... aproape cu ger
Si cu o melodie de dragoste-n fundal
Dansam pe niste scari... Dansam, doar noi eram.
Si m-ai luat asa, plapand, usor in brate
Si ma dansai usor, usor si mai departe...
Si-aveai un glas duios si plin de mangaiere...
Eu am cazut pe loc in gandurile mele.
Si-ti tremuram in brate si fiori reci miscau,
Picioarele-nmuiate-n “ring de dans” dansau.
De frig m-am incalzit cand mi-ai atins privirea,
Cu-a ta privire calda mi-ai redat fericirea...
Si mana ta cea calda pe umar m-a atins...
Atunci simtii durerea, ce-n suflet s-a aprins.
Acea durere dulce, fara de vreun raspuns,
Acel sentiment care la inim-a ajuns.
Parca strangeai mai tare al meu trup lang-al tau,
Parca-nnotam in mare si iti zambeam mereu.
Eu te strangeam de mana, nu vroiam sa te las...
Si dorinta nebuna, mai vroia inc-un pas...
Dar mintea mea ciudata, care gandeste-aiurea
Spunea sa stau asa, doar sa-ti privesc privirea...
Si buzele-mi cereau sa vin tot langa tine
Sa vin lang-ale tale... sa le sarut... Nebune
Dorinta mea crestea, dar cand sa indraznesc ...
Muzica se-opri. Ne-am dezlipit firesc...
*Zetu Corina-Elena ( Imagine net )

Toamna blestemată!

Un strop de picuri de argint şi cred c-un strop de apă
Au răsărit ca din pământ şi au facut o groapă...
Tristeţe mare mai era... Şi-un plans fără culoare
Un palid cânt se arăta şi se-ascundea în mare.
Era şi frig si ploaie rară...şi-un scâncet de copil
Se auzea, simţea durerea ce se stingea tiptil...
Fiori de milă te luau şi se-nmulţeau într-una
Şi răsuflări calde zăceau cu miile, nu una!
Şi-n ochii vechi, bătrâni şi goi se rup acele zile
Pline de calde ploi, de gânduri mii, senine.
S-a dus o Vară... S-a dus... S-a dus, s-a vestejit
Precum o frunză Toamna... Precum un gând strivit.
Şi groapa mare, albă şi plină de iubiri
E plin-acum de Vară şi plâng din desparţiri.
Şi o vioară-ncet aduce-a ei durere...
Se stinge şi în piept e-o luptă în tăcere...
Dar o culoare sumbră apare şi aşteaptă...
Se uită... Şi zâmbeşte... E dezgustată parcă...
Se-apropie de groapă şi râde-ngrozitor
Cu fruntea ei ciudată cu-n glas nemuritor
Ea ţipă :” Plecaţi! ” Şi cu a ei mânie apucă de pământ
Şi-aruncă înspre groapă.... O bagă în mormânt!
Iar Vara... Plutind într-o beţie...
Cade ca moartă...Ca-ntr-o melacolie
Ochii ei mari, inchişi îi sunt acum de moarte
Şi oameni plang amar... jelind-o mai departe...
* Zetu Corina - Elena