Să-mi duci dorul...

Ai să-mi duci dorul? 

Încet, cu pași grăbiți tresari;

îmi simți respirația și te oprești. 

E alb afară, în suflet sunt umbre.

E dor în dor și șoapte interzise.

Ce zici? 

Îmi cânți puțin despre ce va fi?

Ai să poți să crezi în mine?

Ai să-mi simți atingerea pe fruntea-ți rece?

Stau ca o stâncă ruptă-pierdută pe-un deal.

Stau nemișcată cu trupu-mi fragil.

Cu gânduri 100-1000 într-unul.

Am senzația că te ascunzi de mine.

Ți-e frică de a mea privire,

de al meu sărut?

Zi-mi. De plec ai să-mi duci dorul?

Ai să mi-l porți pe mări albastre,

-n umbre colorate?

Ai să-mi strigi și numele când dormi?

Ai să poți?

Poate-am să dispar în neant, 

poate-am să mă pierd prin timpul scurs al unei clepsidre. 

Poate am să fiu o alta...

Mă vei mai recunoaște?

„Cine ești...?”

Întreba-mă-vei într-un târziu...

„...de mi-e dor de tine?”

Sunt eu. 

Mi-e bine.

Ți-e dor?

Dispar. Să mă cauți! 

un fel de iarnă

petale de-amintiri și dimineți de iarnă
imagini cu vampiri și stele se cern iară
fluturi din bumbac și ceruri din cuvinte
castane dintr-un sac și mergem înainte

Am să m-arunc în ceața care doare

în dimineața surdă. 

Parcă e răcoare.

Strâmbe dimineți se-alintă pe la gene;

e caldă dimineața.

„-Tu taci și nu mai geme.”

Tu? Care?

Îmi pun o întrebare?

Oare?

Privesc pierdută-n sticla de la geam,

prin picuri repezi, albastre de ocean.

Se face-un an. 

Un an în care am umblat desculță,

în lumea mare, 

cu-n cerc plin de speranță
și lumini

și-am dat culoare.

Te rog să te închini!

Să știi că mâine voi fi clopot.

Voi da de veste-n depărtare,

că m-am născut să fiu frumoasă;

deși nu pare.

Dar azi voi fi doar eu cu tine.

Un la mulți ani nu se cuvine?

„-Nu.”

Îmi spui și pleci.

Cum ai venit de te întorci? 

Repeți, repeți?

„Da. -Nu!”

Cu cerneal-aș arunca în ochii tăi pătrunzători,

dar te iubesc 

și mă opresc. 

Nu-i vina ta că-s supărată. 

Îmi spui la mulți ani mâine, poate altă dată.

Aprind lumina.

Poți să te retragi. 

Pe bune. -mi trag niște nădragi.

Am să m-arunc pe castele de nisip.

Tu să mă prinzi. 

Știu c-ai să mă săruți.

E-o banc-acolo, hai să ne-așezăm. 

Să-l povestim pe Mâine.

Și apoi să plecăm.

dar să mă ții de mână.

Pe-un pod din plasă și salcâm

îi dulcea noastră casă. 

Să mă iubești. Atât îți spun.

Acum haide la masă.

„Lasă-ți haina, unde vrei căci ninge în continuu;

cică e-un fel de iarnă. „