As vrea sa plec oriunde, dar nu din nou aici... Aici e locul in care nu mai vreau sa ajung...
Deconectatzi-ma! ... si lasati-ma in pace! lasati-ma sa simt ce vreau, sa vad ce vreau, sa aud ce vreau...
cu ceva timp in urma... am scris ceva...
:) nu am publicat... dar... acum public
"Si-mi deschid sufletul... inima...
E destul loc :).... o incapere mare, imbracata in tabloruri pline de noi...
La intrare am pus un gand bun...pentru tine :)... Ai gasit cuvinte sute, modelate, pictate, create, asezate...pe un scaunel din ceara alba... Erau imprastiate...dar tu mi le-ai asezat in ordine. Pe patul meu, din inima mea... erau aruncate pernele :”>... era dezordine, dar tu cu un zambet ai facut ordine. Mi-am inchis ochii si ... am venit langa tine... ti-am facut o cafea dulce si... asezandu-ne sub castanul din curtea sufletului meu am ramas o perioada fara glas... am ramas cu privirile fixate unul spre celalalt si nu spuneam nimic... Era totul atat de profund, se intelegea totul... nu era nevoie de cuvinte sau de altceva... atingerea privirilor era de ajuns...fiorii prindeau culoare, viata si zburau :X... “Soarele” era mandru, in sfarsit a putut cuprinde tot “Cerul”...
Dar eu am indraznit sa-mi deschid gura si sa-ti spun ...” tin la tine “.... tu mi-ai zambit doar... si ai ramas cu aceeasi privire... fixata spre mine.... am incremenit... in gandul limpede am lovit si am simtit cum l-am tulburat... nu mai stiam ce sa fac... privirea nu-mi mai puteam stapani...si am devenit agitata, ingrijorata... insa ti-am zambit.... incercam sa te fac sa vezi ca... nimic nu am ...
Trezindu-ma... am revenit la viata... te-am lasat in sufletu-mi :), in inima-mi.... esti acolo... dar eu cu aceeasi nedumerire sunt... tu tot sub acelasi copac, cu acelasi zambet... cu aceeasi privire-a ochilor tai mari... Si-mi zambesc...
Ramai acolo.... Aici e frig... Imi ingheatza mintea...Picioarele-mi danseaza pe patinuarul trist, pustiu... Imi incalzesc bratele facand piruete prin aer, dar degeaba. Gerul lui Februarie ma omoara, ma sfasie...Ma lasa in mijlocul multimii nevazute insangerata... Sufletul, inima-mi sunt calde...pline de Soare...Pline de tine!....iti multumesc!.... dar trupul mi-i inghetat...Ma intind pe gheata de sticla si imi asez mainile sub cap.... tu tot acolo... sub acelasi castan, cu acelasi zambet si aceeasi privire....
Liniste...doar vant aud.... Ochii deschisi sunt, dar nu vad...nici nu-i mai pot inchide. Incerc sa-mi acopar umerii goi...dar mainile-mi sunt legate...ori amortite. Dau sa ma ridic... dar piciorele-mi sunt prinse...ori lipite. Si plang... Aud pasi... Vantul s-a oprit... Iar liniste!
Ma opresc din plans.. Iar acei pasi aud..dar se aud din ce in ce mai usor, mai usor.... tu nu mai esti sub acelasi castan, cu acelasi zambet si aceeasi privire...ai plecat...
Februarie e pe cale sa plece si el...
In sufletu-mi...iar e dezordine... castanul a fost taiat, peste intreg Cerul au fost pusi nori...si Soarele nu mai are putere si nici nu vrea sa mai lupte.. e totul rece...gol...sec!! "